12.10.11

Cât de persecutat este MISA şi yoga în România (mostră)

Potrivit propriei descrieri de pe pagina oficială MISA:
În perioada 7-9 octombrie, la Palatul Parlamentului a avut loc a 57-a sesiune a adunării parlamentare NATO, iar Bucureştiul a găzduit cu această ocazie peste 400 de oficiali şi funcţionari NATO, plus sute de jurnalişti. Măsurile de securitate din Capitală nu au permis realizarea unor adunări publice în această perioadă. Primăria ne-a dat totuşi aprobare pentru acest eveniment, în Parcul Drumul Taberei.
Vedeţi cât de persecutaţi sunt sărmanii yoghini români??? Le-a fost doar dat dreptul de a organiza evenimentul lor în timpul unei întâlniri oficiale NATO. Într-un loc public. Vai de mine. 

Şi desigur fiind vorba de MISA un articol (cică fotoreportaj) scurt de 166 cuvinte nu se poate publica fără minciuna obligatorie. 

Animaţi de curiozitate, o parte dintre ei au intrat în spirala yang care s-a realizat după aceea, pentru a participa la meditaţia în spirală.
Din păcate acesta nu este chiar Satya (Adevărul) sau Ardhasatya (adevărul parţial*). Din fericire presa a fost de faţă şi a documantat ceva un pic mai diferit. Desigur dacă le crezi pe jurnaliştii zombii care lucrează în presa română actuală şi care sunt controlaţi 100% a timpului de fracmasoni şi care nu au absolut deloc altă preocupare decât să facă MISA să arate prost în opina publică. Dacă chiar credeţi acesta atunci sunteţi absolvit(ă) de a vă preasolicita creierul prin a gândii şi puteţă să vă duceţi înapoi la meditaţia ultra-specialo-secretă pentru ştiu eu ce. 

Potrivit reportajului ziarului Libertatea 
Yoghinii M.I.S.A(Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut) au pus-o de-o spirală în Parcul Drumul Taberei, din Bucureşti, astăzi, 8 octombrie, între 18.30 şi 19.00 Deşi nu au reuşit să atragă prea mult atenţia trecătorilor din parc, aceştia au creat un „cordon de siguranţă” în aşa fel încât spirala să nu fie tulburată.
Respectiv descrierea exemplificării stării spirituale de ospitalitate care a fost menţionat mai sus în materialul de propagandă MISA
„Vă rog să staţi la distanţă!”, le-a spus un bărbat scund, cu o legitimaţie galbenă spânzurată la gât, unor bătrânele curioase care au vrut să se apropie de yoghini.
Sunt sigură că vina e în totalitate curioşiilor larvari care au îndrăznit să se apropie de spirală. 
În primul rând pentru că au fost nişte babe cu care MISA nu vrea să aibă nimic de a face. Arhetipul femeii în vârstă este una neexporată în MISA deci karma yoghinii cu legitimaţia galbenă se comportă cu tot (ne)simţirea exemplificată de maestrul lor faţă de acest tip de manifestare a misterului feminin. 

Acest comportament este una din motivele pentru care aceste evenimente sunt considerate ciudate de oamenii obişnuitţi şi care nu sunt (în concepţia milenară a MISA) încă în sectă. Ei nu ştiu de aspectul exclusivist-spiritualo-fantastic că în spirală nu se intră după ce ea a început deja. 
Pentru că aşa e în MISA. 
Nu aşa e în yoga. Aşa e doar în MISA. 
Pentru că aceste reguli pentru spirale au fost inventate de MISA (Nu prea cred că dacă te-ai duce pe malul Gangelui şi te-ai aşeza lângă un yoghin care evident meditează, el şi-ar deschide ochii şi ar striga la tine să te duci altundeva că el aici meditează şi nu e voie să îl deranjezi cu energiile tale proaste). 
În MISA există astfel de reguli stricte şi a căror încălcare este pedepsită. Aşa cum e şi firesc într-o sectă bună. 

De asemenea trecătorii curioşi nu ştiu de faptul că aprope toţi din cei peste 100 de yoghini prezenţi trebuie să intre în spirală şi nu pot să stea pe margine să discute cu cei curioşi pentru că spirala este susţinută subtil de maestrul lor şi o ocazie de acest gen nu poate fi ratată. 
Cei care stau la margine şi au legitimaţia galbenă (eu a-şi zice mai degrabă un accesoriu magic al yoghinului MISA care are pe el imaginea considerată magică a unei yantre magice (cel mai adesea yantra Marii Puteri Cosmice Matangi) şi care este parte din elementele de magie care protejează pe yoghinii puri şi spirituali din MISA de la enegriile nocive din afara sectei) sunt karma yoghinii şi care îşi ard karma rea pentru beneficiul sectei. Ei de această dată nu beneficiează de graţia foarte rară a maestrului. Răsplata lor este arderea karmei (care în concepţia misană este cumva un amestec între conceptul de karmă din new age şi conceptul de păcat original din creştinism. Nimeni nu e fără karmă rea în MISA cu excepţia lui Gregorian Bivoalru care nu numai că nu are karmă negativă ci pentru că este un sfânt în viaţă el a preluat o mare parte din karma rea a discipolilor săi păcătoşi şi de aceea este persecutat de ani de zile francmasoni a căroro secrete el a revelat în mai multe cărţi scriese de el exclusiv şi nicidecum traduse de discipolii săi din limbi pe care Gregorian Bivoaltu nu vorbeşte şi publicate cu numele lui pe copertă şi vândută ca cărţi originale şi cu un conţinut exclusiv şi cutremurător. Ca să răspund şi la întrebare trecătoriilor care au fost curioase dacă maestrul Magnus se află printre yoghini). 

Deci traducerea evenimentului:
cursanţii MISA din toţi anii din Bucureşti (şi eventual alte oraşe) sunt rugaţi să vină la eveniment pentru că e foarte important şi "este susţinut de Grieg" (cuvântul cheie pentru a spune cursantului că este mai important decât orice altceva ce ar face el/ea în ziua respectivă). Nici o altă grupare sau şcoală de yoga nu este invitat le eveniment. 
Respectiv (probabil) toţi care stau în ashramul din Bucureşti sunt obligaţi să meargă la eveniment dacă nu sunt probabil pedepsiţi într-un mod pasiv agresiv spiritual pentru a arde karma lor rea care amplifică egoul lor care le împiedică în a se duce la un eveniment atât de important pentru evolutţia spirituală a umanităţii. 
În urma acestor porunci reclame se adună aproximativ 100 de cursanţi care încep partea cu hatha yoga de la curs în public. Partea cu anunţurile din sectă, revelaţiile maestrului despre extratereştrii/fracmasoni/conspiraţii de pe pagini din SUA sau lucrurui de acest gen nu sunt făcute de acestă dată. Nici partea cu anunţurile cu sexul la unison şi cu vizualizarea cât mai clara a chipului lui Gregorian Bivolaru înainte de aface sexu cu partenerul. Nici anunţul pentru meditaţii cu un DA clar şi ferm pentru a chema pe ET nici pentru a devia asteroizi, nici cea pentru a anihila cutremure de 3-4 grade dar nu cele de 8-9 şi nici cele împotriva anumitor politicieni şi în favorarea altora care au plătiti bani frumoşi pentru liderii sectei în schimbul voturiilor garantate de la cursanţi yoga care primesc ordinea de a vota într-un anumit mod respectiv pentru a face magie în favorarea lor. 

Monica Dacsălu prezintă evenimentul în stilul ei plictisitor ca de obicei. 
Yoghinii fac posturile ca nişte robiţei şi la sfârşit e spirala. 
Spirala e partea cea mai importantă din eveminent şi în care fiecare dintre yoghini doreşte să participe pentru că în urma practicii yoga de zeci de ani, aceşti oameni au devenit foarte spirituali egoişti şi doresc să participe la spirală în loc să stea la discuţie cu trecători care poate sunt interesaţi de eveniment şi de yoga. Pentru că MISA nu este o abreviere pentru practică yoga, ci pentru integrarea în absolut. Şi absolutul respectiv este aşa cum spune Grieg. Iar integrarea înseamnă să ai anumite ritualuri şi superstiţii printre care se numără şi acela de a nu participa într-o spirală susţinută de meastrul nostru drag în viitorul capitală a macrocosmosului Bucureşti este un păcat mai mare decât ....

Şi dacă vă întrebaţi cum au ştiut acei puţini necursanţi care cică au fost prezenţi în spirală când să vină, răspunsul e simpul: cursanţii sunt încurajaţi să aducă cunoştiinţe, famile, prieteni, colegi de muncă etc la aceste evenimente ca să le arate că yoga este ceva bun şi frumos.
De fapt ce se întâmplă aici? E vorba doar de o tehnică de manipulare (da dragi misani dacă aţi făcut vreodată acest lucru aţi fost unelte de manipulare) clasică în secte şi care este: vicima nebănuitoare este invitat(ă) la un eveniment inofensiv (e vorba doar de o sărbătoare internaţională, un eveniment public) şi unde este înconjurat de sectanţi fericiţi şi zâmbăreţi şi este rpimit(ă) cu braţele deschise. 
Dacă ajunge cu 2 minute după începerea spiralei este primit cu faimoasa mantră MISA: 
„Vă rog să staţi la distanţă!” sau cu bija mantra „Vă rog nu filmaţi/fotografiaţi!”. 


Deci dragi trecători, cam la această manifestare a superstiţiilor misane aţi asistat şi acesta este cam nivelul la care să vă aşteptaţi dacă în urma acestei reclame vă decideţi să vă înscrieţi la un curs organizat de MISA. 
Nu contează despre ce curs e vorba pentru că metoda estea aceaşi pentru fiecare şi în cadrul fiecăruia sunteţi ghidaţi într-un mod spiritual la cel mai important curs: cel de yoga. 

Găsiţi nişte fotografii de o destul de proastă calitate aici


*Notă: Nu mă pricep la limba sancsrcită, această traducere este combinaţia mea dintre cuvintele Satya care după ce am învăţat în MISA înseamnă adevărul şi prefixul ardha care este aplicat la posturiile hathat yoga unde ardha înseamnă semi-. În cazul în care acest termen nu există sau nu aşa se spune, îmi cer scuze, dar acesta este mai degrabă o parodie a traduceriilor şi inventări a termeni yoga practicat în MISA. 

No comments:

Post a Comment