30.12.11

YO, yoghinule! Răspunsuri


Acum vreo 2000 si ceva de ani, intr-o noapte, la Nazaret, s-a nascut Yeshua ben Iusuf, al carui nume noi il traducem Isus, Iisus sau Jesus.

Nu. Răspuns greşit. Isus, indiferent dacă a existat sau nu, el nu s-a născut atunci. Cel puţin nu potrivit bibliei.
Povestea, mai degrabă fabula pe care o ştie toată lumea despre naşterea lui Isus şi care majoritatea oamenilor cred că se sărbătoreşte de cărciun nu este mai real decât povestea cu Scufiţa Roşie.
Fabula cu copilul drăguţ născut prin miracol divin şi prin partenogeneză şi care a fost vizitate de trei regi/magicieni şi toţi s-au simţit foarte bine e doar atât: o fabulă.
Această versiune la care majoritatea oamenilor se gândesc când e vorba de naşterea lui Isus nu este în biblie.
Drag yoghinule misan, dacă zici că în sectă primeşti informaţii unice şi nişte tehnici super care te ajută să găseşti adevărul cum de nu ştiai asta? În special pentru că viziunea misană despre Isus şi ce înseamnă poveştile dintr-o carte numită biblie este total diferită de cea reală şi care la rândul lui este considerată egală cu o mulţime de alte cărţi (scrierile apocrife, lucrăriile lui J. Lorber, revelaţiile lui Gregorian Bivolaru etc.) în secta numită MISA, şi (desigur) care nu sunt recunoscute în mod demoniac şi francmasonic de biserica oficială satanică şi francmasonică şi care la tot pasul încearcă să păstrează secret revelaţiile cutremurătoare ale maestrului spiritual Isus precum şi mesajul divin al celui mai nou mesager al singurului d-zeu care există, pe numele de Gregorian ”Magnus Aurolsson” Bivolaru.
Dacă chiar crezi că practica yoga combinat cu idei newage combinat cu idei din religia ortodoxă sunt cumva formula magică pentru fericirea veşnică pe pământ şi adevărul ultim despre d-zeu şi fiul său Isus atunci spune-mi te rog cum dracu nu ştii că Isus nu s-a născut pe 25 decembrie?
Cum de nu ştii că acest lucru nu este susţinut de singura carte din care aflăm despre acest personaj? Cum de nu ştii că nu numai că cele trei autori al noului testament care vorbesc despre acest tip Isus nu spun nicăieri această poveste populară printre oamenii de rând?

De ce nu ţi-ai asumat niciodată un tapas să citeşti biblia şi de ce te rezumi la adaptări şi interpretări al poveştii de către artişit respectiv un citat aici sau dincolo de către maestrul tău drag sau vreun coleg karma yoghin de al tău?

Ai observat că deşi există o regulă morală yoghină care se predă în anul I care se referă la studierea scrierilor sacre al religiei yoghinului indiferent care religie este ea, dar această regulă este ignorată şi descurajată în mod total în secta MISA?
Ia opreşte-te pentru o secundă şi încearcă să-ţi aduci aminte de Niyama. Vezi dacă le ştii fără să te uiţi în cursul scris, după n număr de ani de practică yoga potrivit metodei MISA.
Numele poţi să aflii după pauză.

15.12.11

Dragi misani motorul de căutare e sus la dreapta

Aparent autorii articolelor de pe yogaesoteric nu mai sunt nevoiţi să fie familari cu propriile publicaţii. 

Uite eu vă dau surse exacte mereu şi niciodată nu primesc răspuns sau propuneri de pariuri de milioane de euro. Oare de ce?

Poftim articol perlă. Aici. Citat din articolul probabil consacrat şi care a primit răspuns pozitiv atât la formulare cât şi la publicare. 

Pentru deplina clarificare a cititorilor, precizăm încă o dată că nu există niciun interviu acordat de Gregorian Bivolaru cu acest subiect (spermă şi ejaculare). Mai mult, cel mai recent interviu al profesorului de yoga Gregorian Bivolaru a fost înregistrat în urmă cu mai bine de doi ani, pentru o carte în curs de apariţie a lui Gabriel Andreescu, în cadrul căruia vorbea despre activitatea sa din perioada comunistă, inclusiv persecuţiile la care a fost supus.
Iar bănuiesc vreun karma yoghin dintr-un an mic şi încă nefamiliar cu motorul de căutare (tip: e acolo sus la dreapta) care apare pe pagina însuşi a scris cu tot curajul său de vira (indiferent dacă vorbim de un aspirant la starea de shakti sau de vira) face următoarea afrimaţie grandioasă:

6.12.11

Semnificaţia profund spirituală a aluziilor sexuale din reclame

Fragment dintr-un articol proaspăt de pe blogul "neoficial" MISA. 
Reclamă la o pastă de dinţi care face apel la o aluzie cu substrat sexual dar nu avertizează asupra pericolelor înghiţirii produsului.
Sursă



Reclamă la o carte scrisă de Gregorian Bivolaru (luând în considerare evenimentele din ultimele zile această afirmaţie este discutabilă) care face apel la o aluzie cu substrat sexual (evident) dar nu avertizează asupra pericolelor integrării spirituale în secta lui.
Sursă

3.12.11

Cea mai nouă revelaţie MISA

Un articol proaspăt pe pagina oficială a sectei MISA ne dezvăluie răspunsul la întrebarea care ne tot deranja după conferinţa ţinută de liderul sectei şi care a fost întitulată Vestea cea bună, şi anume de ce este în ordine pentru un grup de oameni care se auto-declară spirituali şi yoghini să se bucure de moartea altor fiinţe umane. Aveţi aci răspunsul: 
volumul 6 al Evangheliei după Ioan, unde scrie că atunci când cineva este atacat şi viaţa lui este pusă în primejdie, se poate apăra prin toate mijloacele posibile.
Fragmentul citat se referă la aşa zisele chemtrail-uri (pentru definiţia şi descrierea dată de sectă vezi aceaşi articol) care oficialii MISA care publică pe pagina oficială a sectei au declarat bazat pe zvonuri şi idei conspiraţioniste de pe internet, că sunt o metodă de a otrăvi populaţia planetei, desigur motivat de nevoia organizaţiei perfect controlate şi administrate satanice (în ochii yoghinilor MISA) numiţi francmasonerie sau mai nou iluminaţi ca să facă rău de dragul răului. 

Ceva ce nu se spune în articol şi până acest moment nu a fost declarat nicăieri în mod oficial este problema micoscopică de unde se vor duce liderii francmasoneriei dacă potrivit ordinelor proprii se va otrăvi întreaga planetă. 
Am şi eu o ipoteză referitor la acesta (şi eu am bun simţul să-l denumesc ipoteză şi nu revelaţie divină şi de necontestat) şi anume că liderii MISA cred în ideaa promovată de David Icke şi anume că iluminati/francmasoneria sunt de fapt extratereştri malefici care vor să preia controlul total asupra omenirii şi sunt în acest moment deghizaţi ca lideri al lumii. 
Zic asta bazat pe faptul că edituri controlate de secta MISA au publicat cărţiile lui David Icke şi aceste cărţi au fost (şi probabil sunt în mod curent) vânduţi în mod oficial în cadrul evenimentelor organizate de MISA respectiv meditaţiile şi revelaţiile cu federaţia galactică (sau cum se numea) cu extratereştrii benefici la care cursanţii religioşi de tip creştin care practică un fel de sport care nu intră nicdecum în conflict cu religia lor în cadrul MISA (potrivit poziţiei oficiale a sectei), s-au rugat la aceşti extratereştri şi au cerut să vină pe Pământ şi să le salveze de aceşti extratereştrii malefici. 

Deci care e mesajul articolului? După părerea mea, luând în considerare evenimentele din ultimi ani şi în special cele din ultimele luni, MISA vrea să îşi convingă adepţii, adică membrii fideli al sectei, că:

1. tot ce se declară în mod oficial de către liderii sectei este adevărul absolut şi care nu poate fi pus la întrebare indiferent de condiţii şi în special indiferent de faptele de care adeptul este conştient pentru că un astfel de comportament se pedepseşte la modul cel mai grav 

2. toţi cei care înrdăznesc să îşi exprime opinia care nu este în perfectă concordanţă cu poziţia oficială sunt trebuie eliminaţi din sectă

3. adeptul trebuie să facă tot ce i se spune de către liderii sectei

4. există un război dintre francmasonerie şi secta numită MISA în care adepţii sectei sunt războinicii binelui iar francmasonii şi cei care nu sunt de acord cu sectă sunt răzbionicii răului sau a Satanei însuşi

5. în cadrul acestui război totul este permis şi toate uneltele la dispoziţia adeptului sunt permise şi susţinute cu vorba lui Isus şi vorba lui Grieg. În exemplul de mai sus toate mijloacele posibile sunt susţinute de un pasaj dintr-o evanghelie gnostică şi care a fost tradusă şi adaptată după gustul liderilor sectei şi publicată în cadrul sectei iar la sfârşit vândută sau dată cadou în cadrul aceaşi secte în mod oficial făcând parte din doctina oficială a şcolii. 


O singură întrebare mai rămîne: vedem cumva începutul transformării sectei MISA într-un grup de terorişti religioşi cumva de genul sectei Aum Shinrikyo/Aleph

Şi dacă da mai există vreo şansă ca să fie opriţi înainte să facă ceva întradevăr grav împotriva larvarilor şi inamicilor sectei declaraţi demoniaci de către lideri MISA? 

1.12.11

Cum funcţionează adevărul în MISA

MISA atât pe pagina oficială cât şi în cadrul cursurilor oficiale de yoga şi cele neoficiale gen grupuri spirituale cu tematică de shakti, vira, îngerii şi Magnus reprezentanţii MISA numiţi instrucori de yoga, lectori de ayurveda sau coordonatori de grup x, mereu apără pe sectă şi liderul ei cu afirmaţia că presa manipulează oamenii şi mereu se ajunge la un anumit citat în articol sau predică care sună aşa: 
Repetă o minciună de un milion de ori şi va deveni adevăr!
(Sursă de pe pagina web prin intermediul căruia şcoala MISA alege să comunice cu publicul) 

Şi este denumit maximă. Sau este dat ca citat dintr-o sursa superb spirituală şi anume Ministrului de Propagandă din Germania Nazistă, Joseph Goebbels şi care sună aşa: 
O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr.
(Sursă de pe pagina web prin intermediul căruia şcoala MISA alege să comunice cu publicul)

Foarte bine, nu? E o afrimaţie care se potriveşte foarte bine asupra anumitor surse de informaţii. Bun. Dar cum e cazul unei şcoli spirituale? Cu siguranţă în cazul unei şcoli spirituale autentice, cu un lider spiritual autentic şi întradevărat iluminat şi care are zeci de mii de cursanţi care au atins nivele înalte în spiritualitate acesta nu este cazul. Sub nici o formă. Indiferent de condiţii. O astfle de şcoală nu s-ar reduce la o astfle de tehnică josnică şi francmasonică, organizaţie împotriva căriua şi a cărei tehnici de manipulare  şcoala s-a declarat în repetate rânduri că este ceva satanic şi rău. În plus că este vorba de o tehnică de manipulare tipică pentru o organizaţie împotriva căruia yoghinii care sunt parte din această şcoală spirituală autentică au organizat multiple demonstraţii publice şi au scris nenumărate articole pentru a demasca activităţiile lor demoniace. 
Cu siguranţă nu. 
Cu siguranţă un grup de yoghini, dacă sunt critizaţi şi acuzaţi de ceva ce sub nici un chip şi formă nu au făcut vor reacţiona aşa cum este normal pentru o şcoală spirutală autentică. 

Hai să vedem care este realitatea în cazul celui mai nou scandal MISA, traducerea şi adaptarea la gustul maestrului a unei cărţi despre tantra şi care este material obligatoriu la grupurile de shakti organizate în mod neoficial în săli închiriate sau construite sub numele asociaţiilor care dau loc cursurilor oficiale de yoga şi ayurveda MISA. 

Să vedem ordinea cronologică a evenimentelor. 

Consitenţa spirituală


Apropo de inconsistenţa tipică misană. Văd că radar menţionează un articol mai vechi din 2005 legat de marele maestru, care pe atunci nu era inca auriu şi în care se spune: 

se bucură de un meniu vegetarian. "Îi plac, în special, fasolea, cartofii. Mănâncă şi multe fructe, în special mere, struguri şi banane", ne mai spune Stoian.

Deci îi plac în special fasolea? E vorba cumva de aceaşi fasole despre care aceaşi Gregorian Bivolaru a scris în cartea sa întitulată Taina mentruaţiei  (pagina 81) şi pentru care dă un citat de un anume dr (în ceva) Haig şi potrivit căreia fasolea nu este recomandată pentru femei care vor să-şi suspende menstruaţia pentru că fasolea este, citez: 

alimente (producatoare de acid uric):
1. Carne, supe cu carne, peşte, ouă; 
2. Fasole, mazăre, linte, alune;

Dăca fasolea este prima după carne şi ouă în ceea ce priveşte producerea de acid uric, atunci cum de asta este primul în favoritele unui maestru perfect continent şi perfect iluminat? 
Sau e vorba cumva de faptul că Gregorian Magnus Aurolsson Bivolaru a atins un nivel atât de înalt în iluminare încât regurile pe care le predă pentru cursanţii săi nu mai sunt valabile? Adică exemplificarea stări spirituale de fă ce zice guru, nu ce face?