29.9.11

Început de an, început de ....

auto-victimizare, aparent. 
"Aşa cum ne-au obişnuit de câţiva ani încoace" cum de începe anul la cursul de intrare în sectă de yoga MISA, cum apar nişte articole sau ştiri în ziare respectiv la televizor, deja pe pagina web al MISA care stă pentru Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (şi în ciuda faptului că organizaţia există de mai mult de 20 de ani, până acum nu a avut loc nici o integrare în nici un absolut, dacă nu numărăm integrarea plenară şi profundă în ipocrizie ca o integrare spirituală) deja se umplă de articole de reacţii agresive şi piperate cu limbaj spiritual tipic misan. 
Câteva exemple:
doar câteva dintre inepţiile, minciunile, inadvertenţele, calomniile, dezinformările intenţionate din care este însăilat acest articol.
Adică înşiruirea unor cuvinte bine alese şi cu conotaţii negative pentru credincioşii MISA. Asta e semnul (care nu este deloc precum semnele satanice ale francmasoniilor satanici care persecutează în mod satanic pe MISA numai pentru că Satana le-a zis să facă asta) pentru credincioşii care cred fără cea mai mică îndoială tot ce biroul de presă MISA publică, că articolul despre care va fi vorba este plină de răutate faţă de MISA, plină de greşeli şi nu poate fi crezut sub nici o formă.  
Dar dacă MISA totmai face exmeplificare de cum ştim că un articol este malefic, dau şi eu o exemplificare, nou nouţă desigur şi cutremurătoare, despre de ce cred oamenii de rând că MISA este o sectă porno paranoidă. 
Poate pentru că asta
asta şi 

asta 


sunt doar câteva dintre lecţiile importante de la cursurile de yoga MISA. 

Pretextul articolului este dat de fluturaşii publicitari care anunţă conferinţa de deschidere a cursului de anul 1 de yoga.
Totmai precum pretextul de nişte articole de presă este folosit de MISA pentru a dovedii că secta e persecutată de toţi şi toate, deşi au fost liberi să organizeze această conferinţă de deschidere şi nimeni nu le-a impiedicat să prezinte filmul lor de promovare de 4 ore şi jumătate care a inclus mărturii detaliate  despre continenţă amoroasă şi cum se face aceala, cu minori prezenţi în sală. 
Numai o persoană fără studii superioare şi fără capacitatea de a formula o simplă întrebare poate lansa o asemenea afirmaţie ca fiind adevărată!
Iar numai o persoană profund spirituală după modelul MISA nu este capabilă să observe ironia când e vorba de ce scrie în articolul original.
Remarcăm o dezinformare intenţionată realizată prin omisiune: 
(n.n. Stare intim familiară oricui cine scrie comunicate de presă pentru MISA, exemplul cel mai recent vezi mai jos)
Etc. 

Deşi abia s-a terminat conferinţa de deschidere, pagina oficială a organizaţiei non-porfit MISA e plină de articole de acest gen, în care reprezentanţii poziţiei oficiale a MISA se plâng, iarăşi de persecuţie şi se declară neînţeleşi de jurnalişti cei răi. 

Un articol, destul de bine scris, inclusiv cu pasaje care arată că autorul lor mai are simţul umorului poate fi citită aici
Lucru ce nu mai poate fi spus despre autorii răspunsului de pe pagina oficială MISA, yogaesoteric.net, care în urma practicii perseverente şi de o eficacitatea exemplară a tehnicilor de "yoga" ce sunt predate şi exemplificate în MISA. 
Aceste persoane profund spirituale, aşa cum MISA defineşte cuvântul, nu mai au nici simţul umorului, nici simţul ironiei. Cel puţin acesta este impresia mea când citesc pasaje precum: 
Probabil reporterul vroia să pară plin de haz, dar nu prea are de unde să scornească glume despre un subiect la care nu se pricepe deloc. Ca să-i răspundem în acelaşi ton, am putea spune că autorităţile (sau altcineva, de exemplu reporterul în cauză) ar putea sesiza neregulile la meditaţii doar dacă ei înşişi ar practica cu succes aceasta, dar… le este din start imposibil căci ei nu respectă un principiu esenţial în dobândirea stării de meditaţie, şi anume ADEVĂRUL.

Replica, omniprezentă şi plină de autovictimizare (de asemenea omniprezentă la MISA în ultimul timp) poate fi lecturată în toată splendoarea ei aici

Atenţie, dacă aţi fost vreodată cursant MISA şi aveţi hipertensiune arterială aveţi grijă când citiţi articolul respectiv. Recomandarea mea este să luaţi o cantitate dublă de medicamente pentru hipertensiune înainte de a începe să citiţi. Şi desigur recomand nişte medicamente care au fost dovedite că chiar reduc tensiunea arterială şi în nici un caz vreun tratament sublingual.  
Ca un avertisment general: Lecturarea materialelor de progpagandă MISA dăunează grav sănătăţii. 

Cel mai interesant legat de aceste răspunsuri este că timp de câteva săptămâni deja, presa argentiniană şi în urma acestuia şi presa românească scria despre eşecul MISA de a intra pe piaţa esoterică din America de sud. Şi câteva luni înainte în ţara de origine a yoga (care este potrivit poziţiei oficiale preocuparea principală a cursanţiilor MISA) în India. 
Toate aceste evenimente, şi doveziile pentru activităţiile suspecte ale diferitelor ramuri MISA în ţăriile respective au fost rezolvate cu câteva articole şi atât. Dar când vine vorba de conferinţele de deschidere atunci maşinăria de propagandă MISA intră pe tură maximă. 

Poate e doar cazul că aceste articole de răspuns sunt deja scrise de ani de zile, şi responsabilul (care ar trebui să fie dns Crina Calek, purtătorul de cuvânt MISA, dar poate nu) le are deja pregătite în avans, fiind necesar numai înlocuirea numelui ziarului sau postului de televisiune respectiv al jurnalistului, şi eventual piperarea articolului după gust, cu anumite adjective bine selecţionate în funcţie de caz. 
Poate că dns Crina Calek a delagat cu succes şi această răspundere, aşa cum a făcut în cazul stării spirituale de a fi la curent cu evenimentele importante, declarând în emisiunea Cel ce gândeşte altfel, că ea nu se uită la şitri ci are pe cineva care se uită pentru ea (bănuiesc ca să evite acei demonii care se trasmit la televizor) şi de aceea sunt articolele de aşa o proastă claitate. 
Dar poate nu. 

Câteva reacţii de la cei care au participat la conferinţa de deschidere pot fi cititite aici şi aici
Şi cu asta circul începe din nou. 

1 comment:

  1. Scuze cine iti permite sa postezi fotografia de la miss shakty? Acele femei au si ele familie

    ReplyDelete