30.9.11

Primesc e-mail

Iarăşi în onoarea începerii anului de curs MISA vă dau un exemplu splendid de ce exact se poate învăţa la cursurile respective.
Acum câteva zile pagina oficială MISA se plângea de îndrăzneala fără margini a unui ziarist care făcea o glumă inofensivă legat de măreţul curs de yoga MISA. 
Ia citiţi, dragi membrii al biroului de presă MISA, următorul e-mail pe care am primit de un cursant MISA. 
Mailul de mai jos nu conţine nici o imagine, nu are nici o legătură cu industria porno sau industria erotică în care, deşi încercaţi cu toată puterea să menţineţi starea sublimă de meditaţie prin a spune mereu ne-adevărul şi încercaţi să negaţi această conexiune puternică, dar eu zic ca astfel de manifestări ale egregorului şcolii (pentru oameni de rând care nu vorbesc misăneşte: nivelul de inteligenţă a cursanţilor MISA şi ideiile în care cred cu tărie) sunt motivul real pentru care nu este recomandat nimănui participarea la cursurile MISA: 

Notă: Am scos formatarea pentru că stilul specific mesajelor care cicrulă printre cursanţii MISA mi-se pare iritant şi a-şi dori ca conţinutul să vorbească şi cititorii să nu fie distraşi de cum arată textul. De asemenea e-mailul original nu conţinea diacritice. 

Notă nr. 2: Pluralul folosit în text (“noi”) nu se referă la noi adică MISA ca o organizaţie non-profit sau  ca o şcoală de yoga, ci la persoana lui Gregorian Bivolaru adică mai nou Magnus Aurolsson cu domiciliul undeva între vreun orăşel din Suedia şi Paris, Franţa. 
Gregorian Bivolaru foloseşte acest plural oarecum la modul la care îl folosesc aristorcaţii, dar desigur el are nu un motiv egoist şi încrezut pentru a face acesta, ci una pur spirituală. Şi anume (aşa cum am putut afla din recenta conferinţă/seară de bârfit şi calomniat pe foşti cursanţi sau instructori în cadrul taberei "spirituale yoghine de vacanţă" la Costineşti anul curent) că folosirea singuralului când cineva se referă la el sau ea însăşi este un semn sigur şi de necontestat al egoului exacerbat. Adică dacă spui eu când vorbeşti despre tine eşti egotic şi nu eşti spiritual. Iar marele maestru Gregorian Bivolaru nu ar face aşa ceva niciodată. Cel mai puţin când se adresează dicipolilor săi şi le ceartă pentru ceva.
De aceea Gregorian Bivolaru foloseşte mereu cuvântul noi când vorbeşte despre opinia sa pesonală despre lucruri. Desigur această practică pur spirituală manipulativă rezultă în impresia omului de rând că şeful MISA vorbeşte în numele întregii şcoli. Până la urma urmei acesta este adevărat, dar pentru credincioşii MISA acesta nu înseamnă întotdeauna asta. Uneori, când acela e conveniabil, acel noi se referă la opinia divină a maestrului, alteori se referă la poziţia oficială a grupării în care cursanţii de rând se înclud şi pe ei înşişi.
Să vedem deci e-mailul. 

29.9.11

Început de an, început de ....

auto-victimizare, aparent. 
"Aşa cum ne-au obişnuit de câţiva ani încoace" cum de începe anul la cursul de intrare în sectă de yoga MISA, cum apar nişte articole sau ştiri în ziare respectiv la televizor, deja pe pagina web al MISA care stă pentru Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (şi în ciuda faptului că organizaţia există de mai mult de 20 de ani, până acum nu a avut loc nici o integrare în nici un absolut, dacă nu numărăm integrarea plenară şi profundă în ipocrizie ca o integrare spirituală) deja se umplă de articole de reacţii agresive şi piperate cu limbaj spiritual tipic misan. 
Câteva exemple:

23.9.11

Recomandare (link)

Iată un articol de Mihai Rapcea despre noutăţi în cazul fostului avocat MISA/Gregorian Bivolaru, Dumitru Niţurad. 
Dumitru Niţurad a dat în judecată pe MISA şi câţiva dintre VIP-urile MISA pentru temptativă de a mitui un judecător şi de a da vina pe dl Niţurad precum şi  prejudiciu moral pentru acesta bazat pe un articole de pe pagina oficială a mişcării în care vorbeau în stilul obişnuit (pur spiritual) despre dânsul. 

15.9.11

Răspunsuri pentru Costică Cojocaru



Câteva răspunsuri la întrebăriile usturătoare ale lui Costică Cojocru instructor yoga MISA, unul dintre puţinii fotografi care au dreptul de a face fotografii la evenimente misane, menţionate aici

17.4.11

MISA și gândirea pozitivă


MISA promovează gândirea pozitivă. Acest lucru este realizat prin două tipuri de articole pe pagina oficială a mișcării.

Primul tip de articole:
Citate din articol:

10.4.11

Internetul a devenit prea periculos pentru MISA


MISA este o sectă. 
Dezvăluirile şi informaţiile alternative oferite în principal de către bloggeri şi comunităţi nedependente de biroul de presă MISA au devenit în ultima vreme tot mai numeroase şi mai credibile, punând în real pericol campaniile de manipulare colectivă la cursanțiilor și a potențialiilor cursanți MISA. 
Planul spiritual misan de stăvilire a acestei adevărate treziri mondiale conţine 2 elemente:
1. Controlul şi restrictionarea internetului pe diverse motive: utilizarea calculatorului crește Yinul și descrește Yangul, anumite pagini web sunt periculoase pentru că cu citirea lor cursantul se umplă de demoni (example exmisa.ro, exmisa.net, exmisa.org, google.ro), anumite lucruri precum reclamele Vodafone sau videoclipurile lui Lady Gaga sunt pline de semne satanice francmasonice și trebuie evitate sub orice formă de către o persoană întradevărat spirituală. 
Astfel se creează bazele unei cenzuri selective a internetului după modelul experimentat în China, a detectarii şi reprimării opozanţilor dictaturii Misane. 
2. Preluarea subiectelor asa-zis „conspiraţioniste” de la diverse siteuri internaționlale și prezintarea informațiilor ca revelații unice și prezentate în premieră. Crearea de falşi opozanţi (francmasoni etc) şi directionarea curentului de trezire pe linii moarte.


MISA oferă imunitate totală la ironie.

MISA și Asociația Dacica din Timișoara


Pe pagina web oficial al Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut putem să citim următorul anunț:

Festivalul timişorean Iubeşte Viaţa este organizat de către Asociaţia Dacica, nu de MISA

Realitatea TV a difuzat o ştire în care se afirmă în mod greşit faptul că şcoala de yoga MISA ar fi organizat festivalul Iubeşte Viaţa care se desfăşoară la Timişoara în aceste zile. Ştirea a fost preluată rapid de foarte multe site-uri şi publicaţii. Pentru corecta informare a publicului precizăm că acest festival, aflat la cea de a şaptea ediţie, este organizat în fiecare an de Asociaţia Dacica din Timişoara.
Site-ul yogaesoteric a publicat programul festivalului pe care îl considerăm un eveniment interesant şi educativ pentru toţi cititorii noştri, dar acest lucru nu înseamnă că MISA a organizat festivalul, aşa cum niciunul dintre mijloacele mass-media care au scris despre acest festival nu pot fi considerate organizatori ai festivalului.
Pentru toţi cei intersaţi, site-ul asocaţiei Dacica oferă detalii despre desfăşurarea acestui festival: http://www.asociatia-dacica.ro/
yogaesoteric
7 aprilie 2011

După cum știm cei care au responsabilitatea de a vorbi în numle tuturor cursanțiilor/simpatizanțiilor/discipoliilor MISA adică yoghinilor adevărați din România sunt ghidați și susținuți direct de maestrul iluminat Gregorian Magnus Aurolsson Bivolaru și nu fac greșeli. Niciodată. Nu publică niciodată retracții doar scot articolul cu greșela de pe site ca și cum niciodată nu ar fi existat. Deci ei spun  mereu adevărul. Și nu fac greșeli. Și nu mint sub nici o formă pentru că asta ar contrazice Yama și Niyama codul moral al yoghinilor. 

Să vedem deci cum stă treba cu festival și MISA.

MISA și raportarea despre ştiinţă


Dragi idioţi şi/sau mincinoşi misani care aţi decis cu acest titlu pentru acest post de blog:
"mai eficient decat x" nu este egală "cu are efecte". 
Ce este hilar este faptul că pornesc un titlu senzaţional O oră de meditaţie este mai eficientă în reducerea durerii decât morfina! dar în prima propoziţie a postului (că articol nu e) reduc acesta la "Un nou studiu publicat în Journal of Neuroscience arată că o oră de meditaţie poate reduce durerile din corp". 
Concluzia articolului original este de altfel: 
"This study shows that meditation produces real effects in the brain and can provide an effective way for people to substantially reduce their pain without medications"

7.4.11

Articolul spiritual al lunii pe yogaesoteric


Misa şi evreii partea a 2-a

Click pentru o versiune mai mare. 

Revelaţii excepţionale: există evrei cinstiţi. Desigur. MISA e o şcoală spirituală şi se ocupă doar cu organizare cursurilor de yoga în cadrul cărora nu se fac afirmaţii cu prejudecăţi faţă de alte popare sau religii. MISA iubeşte evreii şi are chiar cursanţi evrei. Din Israel chiar. Evrei adevăraţi. Şi cinstiţi.